După 15 mai se va renunța la restricțiile de deplasare, dar vom purta obligatoriu mască de protecție

După ce se epuizează actuala stare de urgență, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde și de ce mergem, dar toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport public în comun – a anunțat azi președintele Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut azi o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în urma unei noi întâlniri pe care a avut-o cu premierul României – Victor Orban, cu un grup de miniștri și consilieri, pentru a începe să pună la punct detaliile planului de relaxare. În cel mai scurt timp, a informat președintele României, acest plan va fi făcut public, dar câteva dintre măsuri a ținut să le anunțe încă de azi.

”Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecție. Astfel, am decis astăzi că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării”, a precizat președintele.

O a doua măsură anunțată azi de Klaus Iohannis este că tot după 15 mai, după ce se epuizează actuala stare de urgență, ”vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individuală”.

Pentru protecția generală a populației și pentru protecția individuală, multe restrângeri, însă, vor rămâne în continuare în vigoare. Inclusiv interdicțiile legate de adunări publice și manifestări de tot felul.

Președintele României a subliniat: ”Până în 15 mai, până când se epuizează actuala stare de urgență, toate restricțiile rămân în vigoare! Repet: până în 15 mai, stați acasă! Toate restricțiile rămân în vigoare!

Referitor la ce va fi după ce actuala stare de urgență se va termina, Klaus Iohannis a avertizat că ”vom putea să ne mișcăm mai liber, însă viața nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii”.

Planul de relaxare se va realiza în pași, stabilindu-se exact care activitate când va putea să înceapă: ”Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai. Unele restricții vor dispărea, multe altele, din păcate, vor rămâne în picioare și, pas cu pas, după un calendar care ține, evident, și de evoluția cazurilor de COVID-19, vom încerca să intrăm în ceea ce se numește <<într-o nouă normalitate>>, fiindcă, din păcate, specialiștii, experții, medicii ne spun că virusul nu va dispărea. Deci, va trebui să găsim o modalitate de trăi cu acest virus, cu această epidemie”.

De asemenea, președintele României a accentuat că, pe măsură ce interdicțiile impuse de autorități vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va crește: ”Răspunderea fiecăruia va deveni mai mare pentru toți, în mod special însă pentru categoriile vulnerabile. Cei mai în vârstă, cei cu alte afecțiuni vor trebui să aibă mult, mult mai multă grijă de ei și noi va trebui să avem mai multă grijă cum interacționăm cu persoanele care sunt mai expuse riscului de infectare”.

✍ Declarația susținută azi de președintele României, Klaus Iohannis, poate fi citită integral aici.

Sursă informații: Administrația Prezidențială

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.