Două poduri din Sighetu Marmaţiei vor fi reabilitate anul viitor de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este vorba despre un pod din beton armat peste râul Iza, cunoscut drept „podul mare de la Ciarda”, și de un “pod boltit pe DN 19 la km 232+403” peste pârâul Iapa. În acest sens au fost depuse la Primăria Sighet două cereri pentru emiterea certificatelor de urbanism cu privire la cele două obiective de investiții aflate în administrarea CNAIR.
Ca urmare a modificărilor limitelor intravilanului municipiului Sighetu Marmației, la finalul anului 2020 CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj-Napoca, a solicitat constituirea unei comisii mixte care să stabilească darea în administrare a sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiului. Comisia a stabilit tronsoanele de drum care intră în administrarea orașului, și anume:
- DN19 către Satu Mare, până la podul de beton
- DN19 către Iacobeni, până în zona lacului Teplița
- DN18 către Baia Mare, până la podul Ronișorii
DN 18 și DN 19 se află în administrarea CNAIR , iar din punct de vedere funcțional se încadrează în categoria drumurilor naţionale principale deschise traficului internaţional.
Sursă informații și foto: Facebook / Primăria Sighet
CITEȘTE ȘI: Creșă nouă în Sighetu Marmației