Guvernul modifică Legea concediului paternal nr. 210/1999, printr-o ordonanță de urgență care prevede acordarea concediului paternal și a indemnizației aferente tuturor taților ”care au calitatea de lucrător, cu un contract de muncă sau un raport de serviciu încheiat conform legii, și elimină vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a acestora în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii.
Totodată, documentul adoptat de Guvern extinde și durata actuală a concediului paternal ”de la 5 la 10 zile lucrătoare, iar în cazul taților care au obținut atestat de absolvire a cursului de puericultură aceasta se majorează cu încă 5 zile, pentru fiecare copil, și nu doar pentru primul născut, ca până acum. În cazul tatălui care satisface serviciul militar în termen, permisia se prelungește de la 7 la 10 zile lucrătoare”, menționează sursa citată.
Pe perioada concediului paternal, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Plata drepturilor de concediu paternal va fi susținută, ca și până acum, din fondul de salarii al angajatorului.
Actul normativ introduce, de asemenea, noi reglementari privind obligația angajatorului de a aproba concediul paternal, le completează pe cele actuale privind interdicția de concediere a lucrătorului pe perioada efectuării concediului paternal, dar și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale.
Mai multe detalii, aici.
Sursă informații: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
CITEȘTE ȘI:
Ghiozdane cu speranță










































