Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară și a hotărât, având în vedere valoarea ratei de incidență calculată în ultimele 14 zile de către Direcția de Sănătate Publică, mai multe măsuri, a anunțat prefectul Nicolae-Silviu Ungur, președinte al CJSU.

Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spațiile deschise de pe raza unităților administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.

De asemenea, se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența ”față în față” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular din unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei, Rona de Jos și desfășurarea cursurilor doar în sistem online (scenariul 3).

Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor în unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Asuaju de Sus, Băița de Sub Codru, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.

Este permisă funcționarea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos doar pentru persoanele cazate în aceste unități. Operatorii economici din unitățile administrativ-teritoriale menționate mai sus pot prepara hrană și comercializa produse alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective (în sistem take-away și catering).

Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Ulmeni, Seini, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.

Se permite fără a depăși depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.

O altă măsură instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere gura și nasul pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii, în unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.

Se permite fără a depăși depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.

Se permite fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.

Sunt interzise organizarea și desfășurarea de spectacole/concerte publice sau private în spații deschise și închise pentru o perioadă de 14 zile pe raza județului, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Toate unitățile administrativ-teritoriale care vor avea valoarea ratei de incidență mai mare de 3 cazuri la 1000 de locuitori vor respecta prevederile și măsurile din Hotărârea de Guvern nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, iar lista unităților administrativ-teritoriale va fi actualizată în funcție de evoluția situației epidemiologice, a mai adăugat prefectul de Maramureș.

Sursă informații: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Sursă foto: Facebook / Visit Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.