Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum și a livrării surplusului în rețeaua națională începând cu data de 19 mai, ora 10, până în 26 iunie, ora 23.59. Prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție pe site-ul AFM.
“Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la program prin elaborarea unei noi aplicații informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice” – a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
Ghidul de finanțare al programului se poate consulta aici.
Sursă informații și foto: AFM
CITEȘTE ȘI: Trei parcuri fotovoltaice pentru Maramureș