În ședința ordinară de ieri a Consiliului Județean Maramureș au fost adoptate proiecte de hotărâri care cuprind investiții atât pentru reabilitarea drumurilor județene, cât și pentru realizarea de drumuri noi.

Unul dintre proiecte prevede acordarea sumei de 56.000 de euro pentru realizarea obiectivului de investiții ”Varianta de ocolire Copalnic-Mănăștur”. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, e vorba de o lucrare care constă în construirea a două poduri și a 2,5 km de drum nou. 56.000 de euro sunt pentru studiul de fezabilitate. Restul sumei, de până la 86.000 de euro, se va suporta de către Primăria Copalnic-Mănăștur.

Mai sunt câteva variante ocolitoare care ar urma să fie realizate în Maramureș – una la Vișeu de Sus, alta la domeniul schiabil Cavnic, iar o altă centură pentru Șomcuta Mare. Să vedem însă când vor fi făcute, totuși.

Sursa: Consiliul Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.