În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean, care a avut loc miercurea trecută, aleșii județeni au aprobat contribuția Consiliului Județean la diferite acțiuni finanțate din rezerva bugetară. Astfel, autoritatea deliberativă a decis alocarea a 80.000 de lei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență în scopul decontării contravalorii transportului de persoane din Cluj către centrele de carantină din Maramureș. De la începutul pandemiei, Maramureșul s-a regăsit în topul județelor în ceea ce privește numărul de persoane carantinate, în acest moment având 42 de locații de carantinare.
Până în prezent Consiliul Județean Maramureș a reușit să susțină cheltuielile privind gestionarea pandemiei fie prin alocări de fonduri din rezerva bugetară a instituției, fie prin modificări ale obiectivelor de investiții. Conducerea instituției atrage însă atenția că astfel de eforturi financiare nu vor mai fi posibile în lunile următoare în lipsa unor rectificări bugetare privind fondurile alocate autorităților locale.
Sursa: Consiliul Județean Maramureș