Au început lucrări de reabilitare la gospodării vechi în cadrul proiectului ”Patrimoniul vernacular al satului Breb”

În cadrul proiectului ”Patrimoniul vernacular al satului Breb”, trei gospodării vechi au început să fie reabilitate. Ca parte a demersurilor de conservare a imaginii satului tradițional, Breb fiind inclus în Ruta satelor cu arhitectură tradițională.

Proiectul ”Patrimoniul vernacular al satului Breb” își propune reabilitarea/restaurarea a 12 case tradiționale din Breb, aflate în stare de degradare. ”Intervențiile propuse însumează lucrările necesare aducerii construcțiilor tradiționale în grad de confort și, pe cât posibil, de eficiență energetică la standarde actuale, precum și amenajarea incintei și sistematizarea terenului în jurul caselor. Se va urmări ca intervențiile de consolidare să fie făcute cu tehnologii și materiale specifice perioadei în care casele au fost edificate, precum și cu respectarea arhitecturii caracteristice zonei”, menționează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

În prezent se lucrează concomitent la reabilitarea a trei dintre cele 12 gospodării, urmând ca echipele să înceapă intervențiile și asupra celorlalte obiective, pe măsură ce lucrările vor avansa.

”Obiectivul acestei investiții este de a crește atractivitatea destinațiilor turistice selectate în urma dezvoltării a 12 rute turistice/culturale tematice în zonele rurale defavorizate din România și crearea de noi locuri de muncă în industria turistică”, precizează sursa citată.

Valoarea totală a proiectului este 5.619.168,60 lei, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile solicitate este 3.418.201,86 lei, iar valoarea cheltuielilor neeligibile este de 1.553.421,58 lei. Data de finalizare a proiectului este 25 aprilie 2026.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul IV. Coeziunea socială și teritorială, Componenta C11-Turism și cultură, Investiția I1-Promovarea celor 12 rute turistice/culturale.

Sursă: Consiliul Județean Maramureș

CITEȘTE ȘI:
12 gospodării vechi de peste 80 de ani din Breb vor fi reabilitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.