Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile muntenegrene au revizuit condiţiile de intrare a persoanelor în Muntenegru, noile măsuri intrând în vigoare începând de azi.

Astfel, din 25 decembrie intrarea în Muntenegru se poate face doar în baza unui paşaport aflat în termen de valabilitate şi a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, care să nu fie mai vechi de 72 de ore la momentul intrării în Muntenegru. Pentru cetăţenii străini cu domiciliul/reşedinţa în Muntenegru se acceptă şi rezultatul pozitiv al unui test de anticorpi pentru SARS-CoV-2 clasa IgC prin test ELISA.

Noile măsuri se aplică pentru toate persoanele care călătoresc în perioada următoare în Muntenegru, fie că au domiciliul/reşedinţa în statele/regiunile incluse pe lista verde (pe care este inclusă şi România) sau în statele/regiunile incluse pe lista galbenă, fie pentru cetăţenii muntenegreni care au călătorit în statele/regiunile respective în perioada de 15 zile anterioară intrării în Muntenegru. Obligativitatea deţinerii unui test nu se aplică persoanelor aflate în tranzit, membrilor corpului diplomatic, misiunilor/organizaţiilor internaţionale acreditate în Muntenegru şi minorilor până în 5 ani.

Cu referire la condiţiile de tranzit, se recomandă tuturor cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în Muntenegru în perioada următoare să nu staţioneze mai mult de 12 ore în ţări/zone aflate pe lista galbenă, iar la punctele de trecere a frontierei să prezinte paşaportul pentru a evita să fie plasaţi în autoizolare/carantină instituţionalizată.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.