Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, afir.info, Ghidul solicitantului pentru obţinerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Prin această submăsură fermierii pot obţine finanţare pentru investiţiile în exploataţiile agricole.

Sesiunea pentru primirea cererilor de finanţare se va desfăşura în intervalul 25 octombrie 2021 – 25 ianuarie 2022. Suma totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de 760 milioane de euro.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul solicitantului.

Cuantumul sprijinului acordat porneşte de la 30% şi poate ajunge la maxim 90%, în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei, de tipul de beneficiar şi de investiţiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Sursă informații și foto: AFIR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.